the owner, adicatelea patronu'

Saptamana asta am facut cunostinta cu proprietarul restaurantului unde lucrez, adica John Fager (de unde si denumirea localului, Fager's Island). Un mosulet cam la 60 si ceva de ani a venit la mine si mi-a zis: "Hi, I'm John". Si dupa aceea m-a rugat sa vin cu el sa il ajut sa smulga niste buruieni si sa ude niste flori.

Mi-am spus: "Tipul asta trebuie sa fie gradinarul". Am mers asadar cu "gradinarul" prin restaurant si prin imprejurimi si am udat flori, am mutat cateva ghivece, am taiat ramurile uscate, am smuls buruieni samd. Dupa ce am terminat treaba m-a intrebat la ce ora plec si i-am spus ca trebuia sa plec in urma cu vreo doua ore. Si-a cerut scuze ca m-a tinut peste program.

Ma pregatesc sa plec si-l vad pe "gradinar" urcandu-se intr-un Jaguar de epoca, reconditionat, o frumusete... Ma duc la managerul meu si il intreb, din curiozitate, cine-i tipul cu care am smuls buruieni vreme de doua ore; abia atunci am aflat ca mosuletul este proprietarul restaurantului si ca, totodata, detine inca sapte hoteluri in zona.

In zilele care au urmat Fager a venit in fiecare dimineata la munca, a aruncat gunoiul, a udat plantele, a greblat plaja, a mutat scaune, a asistat la pregatirea mancarii, a facut tot ceea ce fac angajatii lui.

Ca doar e patron, nu?...

...si eu am modificat-o putin...

un coleg de la munca mi-a gasit o bicicleta (uitata de vreo cateva saptamani, sau abandonata)...

Autobuze "Greyhound" de epoca, undeva la un muzeu in West Ocean City

Batmobilul, evident :)

aceasta fiara isi pandea prada...

...si un umil volkswagen intre doua animale

o parcare plina de "fiare"...

Gotta read the instructions, man!

Astazi la restaurant a trebuit sa spalam niste geamuri. Seful meu, de fapt seful departamentului Maintenance m-a luat deoparte si mi-a explicat ce trebuie sa facem. Am studiat problema vreo jumatate de ora, apoi ne-am pregatit toate materialele care ne trebuiau (furtun, solutie de spalat geamuri, perie, prosoape de hartie samd) si ne-am apucat de treaba. La un moment dat, il vad ca ia sticla de solutie pentru geamuri si incepe si citeste instructiunile de pe eticheta. Il intreb: "E un produs nou? N-ai mai folosit niciodata asa ceva?" Imi raspunde foarte natural: "A, nu, am folosit chestia asta de sute de ori, dar trebuie sa citesti instructiunile inainte, nu?" Zic: "Chiar daca stii cum se foloseste?" El: "You gotta read the instructions for this shit, man, no matter what...".

Baietii astia pe-aici stiu sa munceasca. Chiar daca nu le place munca pe care o fac, chiar daca sunt prost platiti pentru ceea ce fac, fac bine ceea ce fac. Nu muncesc nici mai mult, nici mai putin, nici mai bine si nici mai prost decat trebuie. Stiu ceea ce trebuie sa faca si aia fac. "That's the only way to keep that fucking paycheck coming", cum mi s-a spus.

De fapt, este si foarte usor sa muncesti pentru ca stii exact ce ai de facut. De exemplu sa va zic ce fac eu. In fiecare dimineata trebuie sa dau cu mopul cam o ora prin bucatarie, dupa care ies pe afara unde trebuie sa stau pe plaja cam 2-3 ore si s-o aranjez, adica sa adun eventualele gunoaie, sa greblez nisipul, sa aranjez sezlongurile etc. Apoi trebuie sa ud palmierii si sa pastrez ordinea in parcare, ceea ce trebuie sa-mi ia cam 2 ore. Restul timpului trebuie sa fiu "available", adica sa nu am nimic de facut in cazul in care managerul are nevoie de mine. Atat. Si chiar daca in bucatarie e curat sau pe plaja nu sunt gunoaie, trebuie sa aloc acelasi timp fiecarui "task". Sau cum mi s-a spus, "if the beach is clean, you just go there and take your time". Adica sa stau acolo si sa nu ma grabesc sa termin...

Acest respect pe care il au fata de munca poate fi observat, de atlfel, in toate domeniile. De aceea si politia este eficienta, si pompierii, si serviciul de ambulanta, toata lumea.

Sa va mai dau un exemplu. In autobuz biletul se cumpara pe loc de la sofer, costa 2 dolari si poti sa il folosesti 24 de ore. Este strict interzis sa te urci in autobuz cu mancare sau bautura. La una dintre statii un tip incearca sa se urce si tinea in mana o sticla de apa minerala. Soferul i-a spus ca nu are voie, tipul s-a dat jos, a aruncat apa si a asteptat urmatorul autobuz. Nu vreau sa ma gandesc ce ar fi fost la gura unui compatriot. Educatie sau dresaj?

Poate ca si ei au problemele lor si poate ca sunt mai mari decat ale noastre. Dar chiar si cand mergi pe strada, fara sa iei contact cu nimeni, ai ciudatul sentiment ca ceva functioneaza in societatea lor si acel ceva functioneaza extrem de bine.

Moving on the 4th of July

Pe 4 iulie ne-am mutat de pe strada 127, unde am stat temporar, pe strada 6 (de fapt, undeva intre strada 5 si strada 6). 4 iulie in statele unite, este, dupa cum se stie, ziua independentei (de unde si filmul), cand statele unite au iesit de sub suveranitatea Marii Britanii. Zi nationala, mare sarbatoare samd.

Ce face americanul de rand pe 4 iulie? Cam ce face si romanul de cate ori are ocazia: un gratar si se imbata. Singura diferenta este ca americanul si mai ales tanarul american este idiot, in adevaratul sens al cuvantului.

Este greu sa gasesti pe cineva cu care sa poti vorbi si despre altceva decat despre job, bani, mancare, reduceri, cadouri, casa, masina si cam atat. Americanul consuma. Consuma orice si in cantitati mari. Mancare in primul rand, benzina (caci rar vezi o masina mai micuta, gen, eu stiu...passat; daca nu ai 4x4 nu existi in trafic; ce-i drept, benzina e foarte ieftina, undeva la 2,5 dolari galonul), haine, electronice, orice. Daca e redus, se cumpara.

A te muta deci pe 4 iulie cand tot americanul e beat si isi conduce camionul prin statiune aruncand cu sticle de bere pe geam, poate deveni periculos.

Autobuzul in care m-am urcat cu doua genti dupa mine era plin cu tineri beti. Unul era cazut pe culoar si se sprijinea in genunchi si in cap incercand sa se ridice. Altul incerca sa se dea peste cap. Ma simteam ca la un spectacol grotesc de circ. Am coborat in momentul in care vomatul devenise popular printre tinerii din autobuz.

Ne-am instalat in noua casa si am iesit, pe la 8-9 sa vedem artificiile, care, sincer sa fiu, nu m-au impresionat absolut deloc.

Primarul lor pesemne ca nu e atat de entuziast ca Vanghelie cu privire la artificii...

Da noi ce mancam?...

Dupa ce zbori 2 ore pana la Roma, unde stai prin aeroport vreo 4-5 ore ca sa astepti avionul spre New York cu care mai faci vreo 10-11 ore, se poate spune ca esti obosit, mai ales ca in cele unshpe ore petrecute mai tot timpul deasupra oceanului trebuie sa induri gerul produs de aparatele de aer conditionat. Invelit in patura, cu dopuri in urechi, incercand sa adormi, macar cateva ore, ceea ce e aproape imposibil dat fiind faptul ca tot timpul drumului se serveste mancare si insotitoarele de zbor te trezesc, intr-un mod politicos, de altfel, ca sa se asigure ca nu mai doresti nimic. Odata ajuns pe JFK, iei contact brusc cu cetateanul american get-beget Miguel Durante, care imparte calatorii in americans si non-americans...

Odata trecut de biroul de imigrari, unde ofiterii au tot atata chef de munca cum au vanzatoarele de la alimentara chef de clienti, trebuie sa iti recuperezi bagajele. Mi l-am gasit pe al meu, asteptandu-ma solitar in mijlocul terminalului, in aceeasi stare ca si proprietarul lui: nedormit, sifonat, jegos...

Drumul spre Ocean City l-am petrecut motaind intr-un microbuz...Microbuz. Nu gasesc epitetul potrivit. Un microbuz. Un microbuz care a transformat calatoria de 3 ore si jumatate intr-o adevarata expeditie de 12 ore si un pic.

In fine, am ajuns, ne-am cazat, nu mai aveam somn, intrucat eram mult prea obositi, ne-am hotarat sa pornim prin oras, la 7 dimineata, ora locala. Inevitabil, ni s-a facut foame. Ce sa mancam? Haide sa mancam sanatos, zic... Sa nu mancam de la fast food... Dar unde sa mancam? La restaurant? Ok, pai sa vedem... Avem de ales intre sea food, gyros (un fel de saorma), hamburgers, subways (astea-s niste sandwich-uri mari, facute in bagheta footlong, adica de vreo 40 de cm), crabi, creveti, tacos, fajitas, tortillas (cele din urma sunt niste soiuri de mancare mexicana americanizata care se prezinta tot sub forma de sandwich-uri), pancakes, gogosi, inghetata, si tot asa... Si pana la urma noi ce mancam? Hai la supermarket. La supermarket zarim raionul cu fructe si legume; si apoi plecam, intrucat la vederea rosiilor am fost mai mult decat convins ca in compozitia lor exista 20% rosii si 80% polyester; ceea ce pot spune despre majoritatea legumelor. Nu le-am gustat inca, deci nu ma pot pronunta in privinta gustului.

Am cumparat in schimb unt de arahide (peanut butter), lapte (care e chiar foarte bun, si mai e si imbogatit cu vitamina D), cereale, suc (care e mai ieftin decat apa), apa (care este, evident, mai scumpa decat sucul si mult mai proasta decat apa de la noi), un fel de supe cu taitei, niste carne de vita, sos de rosii (m-am gandit ca poate o sa gatim niste paste); in fine, am cumparat mai multe. E greu sa intri intr-un magazin si sa nu cumperi nimic pentru ca in fiecare zi au reducere la alte produse. Asa ca mai bine nu intri.

Tot la supermarket aveau doua feluri de supa (cu crab si cu pui); ambele au picat testul de calitate, insa.

Zilele trecute mergeam printr-un supermarket si, trecand pe langa raionul imens cu produse din peste incercam sa gasesc frigiderul cu icre. Am stat ceva timp sa-l caut, nu l-am gasit. La fel s-a intamplat si cu raionul cu pate. Nimic. Nu ca as fi vrut sa cumpar vreunul dintre cele doua produse, dar asa, ca chestie... Am aflat mai tarziu ca singura chestie asemanatoare cu pateul se vinde intr-un singur loc, la un magazin rusesc...

O sa revin intr-un post viitor cu alte informatii culinare.